Skip to main content

O poveste cât se poate de ... „morally grey”. Despre Anduin, Sylvanas și mai mult lore din World of Warcraft conform ultimului roman intitulat „Before the Storm”

                Parcă ieri eram în Warcraft III: Reign of Chaos, jucând campania de zor și alegând „continue campaign” parcă la nesfârșit, ca și cum acolo nu ar fi existat varianta de „save and exit”. După ce am terminat campania, încântat și curios totodată, am mers mai departe spre The Frozen Throne ca pe urmă să se întâmple inevitabilul: install World of Warcraft, cel mai „cel” MMO al tuturor timpurilor și bagă trial până la level 20. Ca pe urmă să obțin jocul integral.
              
Era 2015 anul în care am zis că ar trebui să testez experiența pe care nu o avusem cu ani în urmă. Jucasem Warcraft III ca skirmish; grafica mă fascinase de când eram mic, la fel și facțiunile. Citisem câteva benzi desenate prin adolescență și încă păstrez figurine inspirate din joc. Dintr-un motiv sau altul fascinația mea nu a mers mai departe până în anul de grație.

               Venise momentul în care eram într-un fel de „in limbo” în ceea ce privește Game of Thrones și am zis că ar fi firesc să trec prin WoW, dat fiind că am consumat și Tolkien în trecut. Ajungând astăzi, ador seria mai ales pentru story-line și din acest motiv am luat la mână și cărțile scrise și inspirate din serie.

             BEFORE THE STORM este scrisă de Christie Golden, cea care a semnat cele mai bune titluri pentru serie și este prima lucrare ce marchează colaborarea full-time dintre aceasta și Blizzard. Semne bune, căci înseamnă că vom avea content din ce în ce mai calitativ.

            Așteptările mele au fost mai mari față de ceea ce a livrat, de fapt, cartea în sine, dar aici, evident, nu este vina autoarei, ci a ce am sperat eu că voi afla în carte înainte de Battle for Azeroth, următorul expansion din seria World of Warcraft, cartea fiind un pioner, făcând tranziția între povestea din Legion și cea din următorul expansion. În primul rând am sperat că vom afla ce s-a întâmplat de fapt cu Teldrassil și care a fost motivul pentru care a luat foc, probabil motivul pe baza căruia hoarda se va lua la bătaie cu alianța. Pentru a nu știu câta oară. Din păcate nu se prezintă această scenă și atunci am să trag concluzia că incidentul va fi provocat de ceva produs din Azerite, substanța pe care o văzuserăm noi în filmulețul pentru BFA, scenă care a fost rezumată și în carte.

             Cele aproximativ 400 de pagini sunt dezvoltate în perspectiva a două personaje, adică cei doi lideri ai facțiunilor: Anduin Wrynn din partea Alianței și cu Sylvanas Windrunner din partea Hoardei. În mare parte impresia mea a fost că au avut ca sursă de inspirație pentru noul expansion întâmplările de după cel de-al Doilea Război Mondial. În situația respectivă, trupele aliate au înfrânt Germania nazistă (the Burning Legion, un colos imens ce părea că nu poate învins, dar care totuși a fost învins într-un final), iar forțele rămase - rezumate la SUA (Alliance) și URSS (Horde) – au anxietăți din ce în ce mai mari cu referire la cealaltă facțiune, datorită azerite care ar fi echivalentul uraniului sau al plutoniului pe baza cărora s-a dezvoltat arsenalul nuclear.

            De altfel și modul de abordare diplomatic dintre cele două seamănă cu țările prin care i-am asociat: Anduin consideră că valorile sale sunt universale și că trebuie promovate în tot Azeroth. The Light, astfel, e un fel de democrație promovată cu mult prozelitism tot înainte, fără a se conștientiza de fapt elementele ce duc la conflict sau eventual la eșec în promovarea ei. Facțiunile sau proud nations ce formează hoarda sunt sceptice cu privire la partenerii lor și pare-se că în continuare au probleme; Sylvanas se află într-o poziție pe care nu și-ar fi dorit-o. Ar fi preferat să fi rămas liderul The Forsaken, însă Vol’Jin și-a pus încrederea că ea va fi cea care va salva hoarda, misiune pe care a acceptat-o, chiar dacă nu a avut inima deschisă pentru așa ceva. Și de fapt, ce înseamnă hoarda, dacă nu un complex de decizii luate pe bază de mult compromis, totul în favoarea interesului superior: acela de supraviețuire?
             Chiar dacă s-a crezut că Sylvanas va deveni un Garrosh 2.0, s-a dovedit însă că nu este cazul. Evident, dacă păstrezi o viziune idealistă tipic de Alianță nu ai putea simpatiza vreodată cu acțiunile pe care le întreprinde Sylvanas. Fără a înțelege reason d’etat, orice simpatizant al seriei care ar dori să înțelegă psihologia din spatele liderului Hoardei s-ar afla într-un mare impas.

            Apariția unui personaj nou, oarecum surprinzător, a fost motivul pentru care un moment de „apropiere” între facțiuni a fost complet distrus. Acest personaj, mai precis Calia Menethil (sora lui Arthas, cel care se transformase în Lich King) aprofundează prozelitismul și fanaticismul în ceea ce privește Alianța, adâncindu-se, prin urmare, prăpastia dintre cele două facțiuni. Important de menționat, totuși, că Sylvanas nu intenționase nici măcar un moment să poarte un dialog cu omologul ei de la Alianță. Scopul ei de la bun începutul romanului este acela de a cuceri Stormwind-ul.

           Anduin are parte de mai mult spațiu în Before the Storm. Lucru de înțeles: fiind un personaj mai recent, necesită mai mult conținut. Fiind un fan al hoardei și având-o pe Sylvanas în topul personajelor preferate, mi-aș fi dorit, evident, să fi avut mai mult conținut din partea ei. „Puișorul de leu” (little lion) cum a fost poreclit, batjocoritor, de Sylvanas, are o incertitudine personală ce a dorit să fie lămurită. Și totuși, avem a-i mulțumi, căci astfel ne-am dat seama și noi, cititorii, că intențiile pe care le-a avut Sylvanas nu au fost malefice: deși fusese o decizie grea și pe care nu și-a dorit să o fi luat vreodată, a ales să tragă semnalul de retragere în lupta din Broken Shore (începutul expansion-ului Legion), realizând că era singura șansă de a salva măcar Hoarda, în cazul în care Alianța ar fi fost complet distrusă. A avut mult respect pentru Varian, tatăl lui Anduin, însă după cum am spus mai devreme: deciziile pe care le ia liderul Hoardei sunt de natură rațională și strategică, scutite de orice fel de emoții ... întocmai precum deciziile cuiva care a murit și a fost readus la viață, nu-i așa?

             Discuțiile dintre Anduin și Baine, liderul taurenilor (facțiune ce face parte din Hoardă) au fost întrerupte la intervenția liderului de la hoardă, căci aceasta nu poate permite niciun moment de respiro sau de apropiere între cele două facțiuni. Interesul ei este să se păstreze status quo-ul, ba chiar să agraveze starea dintre cele două facțiuni cu fiecare ocazie, însă fără a lua vreo decizie pripită, irațională.

            Forsaken fiind cea mai mare preocupare a liderului Hoardei, devin o preocupare semnificativă și pentru ex-prințul Alianței. Mi-a plăcut foarte mult că în carte s-a prezentat ca pe o chestiune umanitară relația dintre oameni și undeads, aducându-se o abordare mai apropiată de realitate, în cazul în care ar fi fost posibil în realitate un astfel de lucru. Anduin este sigur că ar putea să apropie cele două facțiuni și astfel să-i aducă pe undeads mai aproape de Light; suferințele sunt de ambele părți, căci după distrugerea orașului Lordaeron, cei care n-au avut parte de liniștea de după moarte au fost transformați în sclavii lui Lich King sub puterea lui Arthas. Reușind ulterior să se scape de sub vraja acestuia, au căpătat rațiune proprie, însă oamenii i-au respins sugerând că este ceva grotesc. Însă acest grotesc nu este ceea ce și-au dorit ei, ori ceea ce au ales să devină; este un blestem pe care într-o bună parte au trecut și un destin pe care și l-au asumat, dar chiar și așa, au fost în continuare oprimați de oameni și de Alianță în general.

          Familii au fost separate și prietenii au fost întrerupte. Neștiindu-se ce s-a întâmplat cu cei dragi, ori dacă aceștia mai există în Azeroth, Anduin și cu Sylvanas au făcut un armistițiu și au decis ca să-i lase pe aceștia să petreacă un timp împreună asta, evident, după ce s-au căutat persoanele care mai au apropiați în viață, fie că este vorba despre oameni sau despre undeads. Pentru aceste demersuri Anduin a trebuit să treacă peste foarte multe opinii contra, mai ales din partea apropiatului său, Glen Greymane, cel care are o problemă cât se poate de personală cu Sylvanas: cea care i-a ucis fiul cu o săgeată ce îi era destinată lui. În final, Glen începuse să accepte punctul de vedere al lui Anduin, dar a fost un moment decisiv și savuros în care Glen a fost pus cu posibilitatea ca fiul său să fi devenit undead, scenariu pe care i l-a oferit Alonsus Faol, un undead care tinde să meargă pe calea luminii și să discute mai mult cu Anduin (un priest, la rândul său) decât să petreacă timpul prin Undercity.


           Practic, fiecare facțiune tinde la ceva ce deține cealaltă: oamenii spre Forsaken și automat spre Lordaeron, gând care o incită foarte mult pe Calia Menethil, în timp ce Sylvanas își dorește să transforme totul în Undead, inclusiv Stormwind. Devenind din ce în ce mai paranoică, the Banshee Queen alege să elimine orice fel de opoziție.

          Toate drumurile duc către război, însă finalul cărții ne arată că Sylvanas nu este un Garrosh 2.0. Pentru că dacă aceasta era intenția producătorilor, războiul ar fi început încă din carte; din momentul în care Sylvanas a observat-o pe Calia. Dinastia Menethil a fost ultima care a condus Lordaeron­-ul până când Arthas, prințul regatului, s-a transformat în Death Knight manipulat fiind de Kel’Thuzad și a pârjolit capitala. S-ar fi crezut că nimeni n-a rămas în viață din familia regală, până acum.

          Căci din câte se pare, Calia este flacăra ce va declanșa întregul război; Sylvanas, realizând că ar putea predinte Undercity-ul pentru a-l retransforma în Lordaeron, a simțit din start amenințarea pe care o reprezintă. Calia, absorbită de Light și de puterea acesteia, consideră că uniunea dintre oameni și Forsaken se poate face, dar nu în starea celor din urmă, așa cum dorește Sylvanas, ci în starea primilor prin a-i transforma pe toți în Lightforged ...

          Rămâne de așteptat expansionul și să vedem cum decurg pe viitor lucrurile. Cartea, însă, a livrat o poveste interesantă și savuroasă, dar care după părerea mea a fost mult prea centrată pe Alliance într-un moment în care era mai bine să fi fost echilibrată și să fi avut parte mai mult de Sylvanas. Căci acest război se va purta între doi lideri, iar cartea tocmai pentru acest eveniment și implicit expansion ne pregătește, nicidecum de o situație axată doar pe facțiunile din Alliance.

PS: aceste cuvinte au fost scrise cu muuult înainte să apară Battle for Azeroth (cu excepția titlului). Ba chiar cu mult timp înainte să aflăm, de fapt, care a fost treaba cu Teldrassil. Am scris textul pe la finele lunii iunie, dar dintr-un motiv sau altul - pe care nu prea pot să îl explic - am uitat de acesta și iată că mi-am adus aminte să-l urc acum pe blog. Așadar este strict reacția pe care am avut-o după ce am citit cartea și știind doar lore-ul PÂNĂ la Legion, cu cinematics-urile introductive din BFA. Atât.

PPS: Jaina din păcate nu a apărut decât trecător în carte. Așa că nu mi-am bătut capul să scriu și despre ea.

Comments

Popular posts from this blog

De-ar fi fost România monarhie, ar fi fost mai bine?

                 Fac un exercițiu de imaginație. Chiar încerc să mă gândesc la România dacă ar fi revenit la monarhie imediat după revoluție ... Ar fi fost mai bine, ar fi fost mai rău sau ar fi fost tot pe acolo?
                Indiferent dacă ești monarhist sau capitalist, cinstit este să recunoști legitimitatea monarhiei imediat după revoluție, căci aceasta ar fi trebuit să fie forma noastră de guvernământ. Eu unul nu sunt monarhist nici cât negru sub unghii. Prefer republica și un președinte la putere de care mai poți scăpa după cinci ani.
                Mihai, însă, mi-a plăcut ca persoană și mi s-a părut un model pentru țara noastră și da, cred că el ar fi fost prielnic pentru destinul țării, dar nu știu ce aș putea spune despre ceilalți membri ai casei regale. Cumva, un șir al evenimentelor ...

Două cuvinte: Peaky (fucking) Blinders

Droguri, armament, muniție, mașină de scris automată și, mai ales, telefoane vintage. Mai adaugi accentul bloody British (adică și Irish), pasiunea pentru cursele de cai, povești despre țigani și ai tot ce trebuie. În două cuvinte, treacă trei: Peaky (fucking) Blinders!
Fratele mai mic, mai sărac și mai european al cunoscutului Boardwalk Empire realizat de HBO a reușit să rupă gura târgului, întâi discret, apoi ceva mai insistent, dat fiind că a fost luat de către BBC în primire, decizie care aparent i-a prelungit durata de viață.
Din perspectiva plotului nu te aștepta să găsești originalitatea la ea acasă, asta pentru că nu el este valoros, cât modul în care este transmis pe ecran. Avem de-aface cu gangsteri din Birmingham-ul post război, mai precis anul 1919. Unul singur este Thomas Shelby, a cărui ambiție îl urcă pe cele mai neașteptate culmi. Pornind ca bișnițar, trece prin afaceri de contrabandă, parteneriate nu prea ortodoxe cu autoritățile statului, colaborări cu alți gangsteri …

Kevin Spacey e la fel ca Barack Obama. Adică out.

Măcar așa se va încheia agonia în care a fost băgat serialul House of Cards, unul din cele mai produse Netflix.
De ce agonie?